Debricking Linksys WRT54GL cu OpenWrt
From linux360
Procedura de mai jos trateaza readucerea la viata a unui router wireless Linksys Wrt54GL versiunea 1.1 cu firmware OpenWrt squashfs. Daca sunteti un posesor de Linksys WRT54G si/sau firmware DD-WRT, procedura de debricking ar trebui sa fie foarte asemanatoare.
Eu am fost nevoit sa fac operatiunea dupa un upgrade nereusit de BusyBox pe router. Fapt pe care nici macar nu ar fi trebuit sa il incerc, dupa cum am aflat mai tarziu de la un developer OpenWrt. In urma tentativei nefericite, shell-ul a decedat iar router-ul nu mai putea porni. Solutia oferita de developer a fost rescrierea flash-ului prin tftp dar, cum nevoia il invata pe om, am descoperit alta ce nu a mai necesitat reflashing.
Simptomele unui router "bricked" sunt de obicei refuzul acestuia de a boota sau incarcari de boot nereusite si reboot-uri automate. (Re)Boot-ul este semnalizat prin clipirea deasa a LED-ului POWER. In aceasta faza intra in actiune bootloader-ul router-ului ce verifica integritatea software-ului si ii preda controlul mai departe sau, in cazuri de corupere, ofera utilizatorului posibilitatea de a incarca o noua imagine a firmware-ului prin tftp. Daca bootloader-ul incearca incarcarea software-ului, va semnaliza prin aprinderea continua a LED-ului DMZ.
Nici una din metodele de mai jos nu afecteaza garantia produsului. Daca ceva nu merge cum trebuie si va blocati de tot, puteti merge cu router-ul linistiti la garantie. Dar, iarasi, atentie la etichetele de sigiliu sa nu le rupeti din greseala cand manevrati "jucaria".
Metoda de 2 minute (plus reconfigurare)
Prima metoda de debricking se aplica in momentul in care partitia accesibila pentru scriere utilizatorului (jffs2) a fost corupta sau umpluta iar cea read-only (squashfs) este intacta. Acesta a fost si cazul meu. Solutia este reformatarea partitiei jffs2 cu datele default din cea squashfs si reconfigurarea router-ului.
Se deconecteaza router-ul de la retea si se conecteaza printr-un cablu UTP la PC-ul/laptop-ul pe care veti lucra. Se deconecteaza router-ul de la alimentare, se reconecteaza si imediat ce se aprinde LED-ul DMZ, apasati butonul RESET (notat cu [1] cu foto) si mentineti pentru aproximativ 2 secunde. Acest lucru va provoca intrarea router-ului in mod fail-safe iar LED-ul DMZ va incepe sa clipeasca regulat.
In acest moment, router-ul este initializat cu valorile default pentru conexiunea Ethernet (adresa IP 192.168.1.1). De pe calculatorul conectat la router, porniti un terminal/command prompt si rulati "telnet 192.168.1.1". Veti fi intampinat de un ecran ca cel de mai jos:
=== IMPORTANT ============================ Use 'passwd' to set your login password this will disable telnet and enable SSH ------------------------------------------
BusyBox v1.00 (2006.03.27-00:00+0000) Built-in shell (ash)
Enter 'help' for a list of built-in commands.
_______ ________ __ | |.-----.-----.-----.| | | |.----.| |_ | - || _ | -__| || | | || _|| _| |_______|| __|_____|__|__||________||__| |____| |__| W I R E L E S S F R E E D O M WHITE RUSSIAN (RC5) ------------------------------- * 2 oz Vodka Mix the Vodka and Kahlua together * 1 oz Kahlua over ice, then float the cream or * 1/2oz cream milk on the top. ---------------------------------------------------
root@(none):/#
Pentru rescrierea partitiei jffs2, trebuie rulat utilitarul "firstboot":
root@(none):/# firstboot
Unlocking OpenWrt ...
Erasing OpenWrt ...
creating directories... done
setting up symlinks... done
root@(none):/#
In acest moment, router-ul este reinitializat cu firmware-ul OpenWrt original si tot ce mai trebuie este un reboot.
root@(none):/# reboot
Dupa reboot, trebuie reconfigurate atat conexiunile (WAN, LAN, WiFi), precum si serviciile (iptables, SSH/SFTP, dnsmasq, cron etc). Pentru criptare WiFi WPA nu uitati sa reinstalati pachetul "nas".
Felicitari, in acest moment aveti din nou un router 100% functional.
Metoda frustranta si migaloasa pentru cazuri de coruperi extreme
A doua metoda de debricking
ATENTIE! linux360 nu isi asuma responsabilitatea si nu poate fi facuta vinovata pentru pagubele aparute in urma aplicarii defectuoase a acestui HOWTO sau in orice alt mod. Nu va incurajam sa umblati la hardware-ul dvs daca nu sunteti sigur pe bagajul propriu de cunostinte tehnice! Apelati cu incredere la service-urile autorizate.